Kevin Bacon a omagiat un tânăr cu același nume, care a fost ucis. Actorul a atras atenția asupra cazului uciderii unui bărbat din Michigan, care a plecat de acasă în Ajunul Crăciunului, pentru a se întâlni cu un alt utilizator al site-ului de matrimoniale gay Grindr. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit în decursul week end-ului.
„Din motive lesne de înțeles mă gândesc în această dimineață la prietenii și familia acestui tânăr Kevin Bacon”, a scris starul pe Instagram.
„Viața i-a fost răpită prea curând. Dorea să devină frizer. Pun pariu că mi-ar fi aranjat foarte bine părul ăsta vâlvoi. RIB KB.”, a scris Bacon.
Tatăl victimei, Karl, a spus că i-a ales numele fiului deoarece a vrut să aibă aceleași inițiale ca și el, dar a dorit să evite folosirea numelui Karl Jr. A precizat că actorul Kevin Bacon nu era așa de cunoscut când s-a născut KB, victima în vârstă de 25 de ani.
Gestul starului Kevin Bacon a rezonat cu cei un milion de urmăritori ai săi. Tânărul Kevin Bacon a plecat de acasă în Ajun de Crăciun, spunându-le prietenilor că urmează să se vadă cu un individ de pe un site de dating. Bărbatul a dispărut și cadavrul lui a fost găsit sâmbătă, în apropiere de casă. Un alt bărbat a fost arestat în legătură cu această crimă, au precizat posturile locale de știri, transmite independent.co.uk.
Foto: Wikipedia.org
Dec 30, 2019 la 7:37 PST